Poate ca si asupra voastra si-au pus amprenta niste intamplari oarecare, referindu-ma doar la cele placute, care v-au facut sa zambiti ori de cate ori le-ati rememorat!
E sfarsit de vara, dar si inceput de toamna si cred ca toti meritati sa zambiti melancolic, dar si cu speranta si incantare, ca printre noi exista oameni minunati, ce nu ies niciodata in evidenta, tocmai pentru ca ei sunt atat de modesti. Imi doresc sa va povestesc o dantelarie a acestei zile, exact asa cum am trait-o, incantata ca mi-a inseninat ziua si care m-a ajutat, pentru ca – desi am avut o zi stresanta si zeci de motive de suparare sau enervare – am depasit-o foarte usor, doar amintindu-mi aceste momente dragalase. Cei ce imi cunosc irascibilitatea stiu exact despre ce vorbesc!
Stau in statia de autobuz, profitand de timpii morti si ma cert la telefon cu un operator al unui call-center…. In sfarsit inchei convorbirea, considerand ca am invins (desi pe seara s-a dovedit exact contrariul!), ridic privirea, dupa care tresar la sosirea in statie a autobuzului 205. Da, tresar pentru ca eram pregatita sa astept mult mai mult, 205 circuland foarte prost ca alte cateva linii de autobuz de prin oras, apoi urc: putina lume, majoritatea pe scaune. In general nu remarc oameni, poate doar daca e ceva iesit din tipar, asa ca nu observ nimic deosebit. La un moment dat urca o batranica, ridata, muncita si imbracata saracacios, clar cu taraba in piata si ma gandeam, in sinea mea, ca pe aceste femei nu le-am vazut niciodata alergand dupa scaune in mijloacele de transport si nici certand pe nimeni ca nu le ofera vreun loc. Chiar ma intrebam cum de ele au atata bun simt si urca de obicei cu privirea in pamant, cautand un coltisor unde sa se ascunda, dar incercand sa nu deranjeze si sa ocupe cat mai putin spatiu. … Brusc, parca s-a luminat tot autobuzul si toata planeta odata cu el si niste ochi extraordinari, mai senini decat oricare cer vazut vreodata vara se deschid, iar domnisoara, proprietara acestor ochi, o invita pe batrana sa ia loc, evident cedandu-i scaunul ei! Evident ca femeia a refuzat, ca tot vorbeam de bunul simt ce le caracterizeaza. Totusi, din acel moment nu am mai putut sa-mi iau ochii de la domnisoara blonduta, creata, cu parul prins modest, cu un zambet cald, calm si cu ochii de azur. Am fost socata sa vad ce ochi frumosi are aceasta fata si de faptul ca totul la ea exprima caldura, calm, liniste, delicatete, modestie si mai ales bunatate. Doamne, nu am mai vazut demult asemenea ochi, asemenea privire si acest zambet! Nu puteai sa nu zambesti uitandu-te la ea! Si m-am uitat! In continuu si fara oprire! … Cum n-am facut cu nimeni vreodata! … Brusc, batranul din spatele ei gandeste cu voce tare, prea tare chiar, pentru ca avea probleme auditive: – Azi este o zi de toamna adevarata!!! Extraordinar de frumoasa!!! … Domnisoara a zambit bland, atent, cald si nostalgic. De parca ar fi vorbit bunicul ei, pe care il adora! Si chiar a incercat sa intoarca o privire spre el! … Nimeni altcineva nu a mai reactionat la remarca batranului! Toti l-au ignorat! DAR EA, NU! …. DOAR EA! … Continuam sa o privesc, fascinata de linistea pe care o emana! … Si ea, impartind zambete tuturor, cu priviri timide, descopera un paiajen micut pe geanta si incepe sa-i croiasca drum pe mainile ei, de parca era o gargarita pe care o ajuta sa mearga. Evident ca face totul zambind, si chiar cred ca absolut tot ce face este insotit de acel zambet extrem de cald, ce-i lumineaza privirea! … Paianjenelul a obosit si decide sa-i intre in geanta, iar ea o tine deschisa, pentru ca el sa se poata strecura in siguranta. 
… In momentul ala nu am mai rezistat: i-am facut cateva poze! Pe ascuns! Recunosc! Si am convingerea ca a vazut, dar eram sigura ca nu se va supara. De fapt, nu cred ca ea se supara, enerveaza, tipa sau face crize de nervi ca mine sau ca tine. Stiu sigur ca orice i s-ar intampla, ea zambeste! Este omul ce se bucura de lucruri simple: o raza de soare, un fir de iarba, un gest, un cuvant, o soapta! … Instantaneu, se uita in ochii mei! SOC!!! … Nu ma pot opri si ii silabisesc, ca sa inteleaga: ESTI FOARTE FRUMOASA! Ea zambeste si-mi spune cu cel mai frumos zambet din lume si cu cei mai frumosi ochi de pe planeta: SI DUMNEAVOASTRA! Apoi se ridica, vine inspre mine, iar eu, fascinata de ea, ii repet: Esti foarte frumoasa! Ai niste ochi…. incredibili! Cum te cheama? … Zambeste si imi spune intinzandu-mi mana: Luana! Raspund: Dana! Completez: putini oameni frumosi mai sunt pe lumea asta! A stiut imediat ca m-am referit la sufletul ei care ii razbatea prin ochi si zambet! …. Daaaaa, asa e, spune ea, dar totusi sunt! Si continua sa zambeasca si sa ma priveasca. …. Raspund, la fel de fascinata: am sa scriu un articol despre tine si am sa-ti fac o poza. DA! Raspunde, fara sa clipeasca! Facem o poza frumoasa! Si am facut-o! Ea zambind fericita, de parca toata lumea era la picioarele ei! Si chiar era! ……..
