Uneori, primavara, cand incep sa ma mangaie primele raze de soare, ma vad mergand catre scoala, eu fiind clasa a III-a, imbracata intr-un pardesiu rosu (pe care il adoram!), cu ghiozdanul in spate si purtand pantofiori negri. Sunt vesela, desi nu arat nimic in exterior, ma bucur ca vine primavara si tresalt gandindu-ma ca voi primi martisoare. (Adevarul este ca de multe ori m-am intrebat cum de eu ma vad pe mine, de undeva de sus?!? Dar ce conteaza? Ma vad pe mine, ma simt cum zambesc in interiorul meu si starea de bine care ma cuprinde ma face sa ignor chestiunile stranii ce ma nedumeresc…)
Este 1 Martie si abia astept sa vad martisoarele pe care le voi primi! Stiu ca abia in momentele acestea baietii isi arata adevaratele aprecieri fata de fete. Brusc se transforma si devin extrem de seriosi, de parca isi aseaza copilaria intr-un sertar si in ziua aceea sunt maturi, atenti, ce sa mai … adevarati barbati! Ii observ cum se lauda aratand martisoarele frumoase pe care le vor oferi, dar mai ales se mandresc cu felul in care au impartit fetele in cele doua categorii: cele mai populare si frumoase, care vor primi, evident, cele mai multe martisoare si cele banale, pentru care au pastrat martisoarele mai mici si mai uratele! Stiu ca atunci cand ei ofera martisoarele, sunt foarte atenti la reactiile fetelor si vor sa se asigure ca darurile lor au fost coplesitoare si ca incantarea se citeste in privirile fetelor: – Al meu i-a placut mai mult! – Ai vazut cum a tresarit? – Bai, m-a pupat!!!!!!
Intotdeauna puteai cunoaste gradul de popularitate al unei fetite dupa multitudinea martisoarelor etalate intentionat pe banca. Recunosc ca m-am numarat printre ele si imi placea. Parca atunci era momentul adevarului: oricat de afurisita eram, parca in ziua aceea nimeni nu putea sa-mi refuze recunoasterea calitatilor! Si imi placea mult asta!
Cand eram in scoala nu prea purtam martisoare in piept, iar mai tarziu, in liceu, imi innodam doar un snur pufos la incheietura mainii sau la gat. De fapt eu asteptam acea minunata zi nu pentru a primi martisoare, ci pentru a-mi numara victimele! Doamne ce stare incantatoare! Bine, sunt convinsa ca multe fete gandeau si faceau exact ca mine, dar asta nu ma interesa… Nici nu va imaginati ce pas important mi s-a parut cand am inceput sa primesc, alaturi de martisoare, primele flori: era confirmarea trecerii la adolescenta! Inca de atunci eram atenta la semnificatia martisoarelor si faceam conexiuni intre ele si baietii care mi le ofereau. Analizam daca cei din jurul meu ma cunosc, daca stiu ce preferinte am in materie de animalute, culori, stil etc, pe baza acestora unii cresteau in ochii mei, in timp ce altii scadeau. Mai tarziu, cand am mai crescut, le vanam pe cele ce aveau legatura cu dragostea, gen inimioare, cuvinte dragalase etc. si tot asa. Fiecare etapa a vietii a avut propriile martisoare! Si ma simt bine aducandu-mi aminte de acele momente!
De ce va povestesc eu acum toate lucrurile astea? Sau mai bine zis de ce va aduc voua aminte de momente de genul asta, pe care cu siguranta le-ati trait si voi? Doar pentru a nu lasa sa dispara aceasta traditie. Sincer, poate semnificatia initiala a cam palit si poate nu toti vad in oferirea martisorului inceputul primaverii, dar nu conteaza, pentru ca in mod cert doamnele si domnisoarele vor aprecia gestul. Este atat de placut sa faci o bucurie cuiva, incat ar fi pacat sa pierdeti aceasta ocazie!
1 Martie, dar si 8 Martie, sunt zile ce aduc fericire in sufletul oricarei femei! Se simt frumoase, apreciate si extrem de importante in viata celor din jur! Cu siguranta vreti sa fiti parte din micul lor univers de bucurie! Nu le dezamagiti! Nu merita asa ceva!