Ca sa incep cu inceputul, va spun ca m-am
nascut si am crescut intr-o casa in care exista o pianina, la care bunica mea canta in permanenta, iar eu am urmat 8 ani scoala de muzica, facandu-mi placere sa descopar acest instrument si modul in care el poate fi imblanzit. Sigur, nu pot spune ca scoala a fost prea usoara sau placuta din toate punctele de vedere, avand profesoare destul de drastice, iar pentru rebela din mine, faptul ca mi se impuneau melodiile, dar si compozitorii, ma scotea din minti, ca sa nu mai adaug faptul ca era absolut obligatoriu sa avem in repertoriu si compozitori romani, gen Diamandi Gheciu, care nu stiu pentru cine a compus „chestiile alea”(ca melodii nu le pot spune), dar cu siguranta nu pentru mine! In orice caz, notele muzicale au facut parte din viata mea inca din primele momente cand am inceput sa descopar lumea.
Dupa pianina, am avut la indemana magnetofonul tatalui meu, un Grundig batraior, dar care m-a invatat rock-ul si blues-ul anilor `60 si a fost mirific. Nu aveam prea multe benzi, dar le ascultam cat de des puteam. A urmat apoi un casetofon micut, la care mama rula casetele ei preferate: Joe Dassin, Enrico Macias, Baccara si altele de genul acestora.
In perioada anilor `80, erau acceptate doar foarte putine melodii straine la radio si TV, dar le asteptam cu sufletul la gura, iar videoclipurile ma fascinau. Meloriile romanesti bune, cele care imi placeau, le stiam pe de rost si aveam caiete cu versurile lor. Printre ele se regaseau foarte multe din categoria folk, cantate pe la Cenaclul Flacara, pe care nu-l ratam, cred ca joia, pe seara, la radio.
Am mai crescut si am inceput sa merg la petreceri, unde dansam ca nebuna (clar fii-mea seamana cu mine!), bucurandu-ma de multa muzica buna. E adevarat ca la noi, in Romania, ajungea cu intarziere muzica ce aparea in lume, dar nu mai conta: important era sa o avem, sa o ascultam, sa o traim! Asa am ajuns sa invat si engleza, incercand sa descopar despre ce e vorba in acele cantece!
Pentru DJ-ul zilelor noastre, care creaza atmosfera intr-un club doar cu un calculator, pot sa-i spun ca atunci, prin anii `80-`90, nu era chiar asa simplu sa te ocupi de muzica. Toti eram DJ pe la petreceri si treaba asta se desfasura cam asa: aveam nevoie de 2 magnetofoane (mari si grele – gen Kashtan, Tesla sau Rostov), 2 perechi de casti, 2-4 perechi de boxe, iar trecerea de la o melodie la alta era complicata rau… Incercam sa avem melodiile cat mai bine combinate pe benzile de magnetofon, tocmai ca sa nu fim nevoiti sa le tot schimbam (faceam si un fel de playlist pe foaie, pentru fiecare banda, iar daca stiam si care este ordinea acestora era perfect!). Cand ne doream o melodie aflata pe alta banda, incepeam sa o rulam, ascultand in casti, pe celalalt magnetofon, pana dadeam de ea. Memoria era la mare cinste atunci, tocmai pt ca nu aveam display sa vezi cat dureaza, nici playlist-uri detaliate (unele melodii erau scrise doar cu 2-3 cuvinte din refern, tocmai pentru ca nu stiam nimic despre cine o canta sau cum se numeste), nu exista nici shazam ca sa-ti recunoasca melodiile (si intr-un fel era bine, pentru ca asa am invatat multa muzica!).
Au mai trecut niste ani, si dupa muzica dance si pop, m-am atasat si de rock, dar si de hip hop, house, reggae, rap, indie, jazz, blues, dar si gospel, fara sa renunt nici la cea clasica. Poate e ciudat ca unui singur om sa-i placa atatea genuri muzicale, dar asta sunt eu, o combinatie! Trec cu usurinta de la un gen la altul, daca este ceea ce-mi place!
In orice caz, eu stiu ca nu pot trai fara muzica si cred ca cei ce nu o iubesc nu au suflet! Ea este unul dintre ingredientele indispensabile vietii, ce ne poate alina, mobiliza, mangaia, reimprospata amintirile. Pentru mine muzica are parfum, culoare, dar si sentimente. Fiecare melodie speciala ma duce undeva, in timp, iar astfel pot retrai exact acele momente cand am mai ascultat-o. Are miros pentru ca uneori stiu chiar si ce parfum foloseam atunci, daca eram sau nu indragostita si de cine, cu ce ma imbracam, unde ma duceam, cu cine dansam, ce se intampla in jurul meu. Muzica nu e un fundal, ci un prieten care ne insoteste frumos prin viata.
Sa stiti ca exista muzica potrivita pentru fiecare moment din viata noastra: totul este sa avem rabdare si sa fim atenti cand si cum o alegem, pentru ca ea va fi, peste timp, declansatorul acelei amintiri. Asadar, pretuiti-o si incercati sa o intelegeti! Muzica nu e zgomot sau niste note insirate, ci e emotie, sentiment, traire, atat prin sunet, cat si prin cuvant!