Asa cum un prieten imi povestea despre cea mai buna cafea pe care a baut-o vreodata in viata lui (intamplare din tinerete, cand, alaturi de sotie, undeva in munti, au realizat ca au uitat acasa cele necesare si au fost nevoiti sa prepare cafeaua doar turnand de seara apa peste cafea), tot asa, simt si eu nevoia sa va impartasesc cateva experiente personale, sa aflati despre cea mai buna sampanie bauta vreodata si nu numai…
Cum nu intotdeauna ai parte de momente deosebite create doar de hazard, la finalul lunii august ce tocmai a trecut, am pregatit, impreuna cu iubitul meu, o mica-mare evadare din Bucurestiul devenit insuportabil si plin de energii negative. Asadar, iata-ne fugind intr-un golf salbatic cu plaja, mare in zeci de nuante verzi, vegheat de sute de pescarusi, situat in curtea vecinilor nostri bulgari. Este a doua oara cand ne-am refugiat aici, libertatea si bucuria vietii simtind-o instantaneu, doar calcand pe nisipul fierbinte.
Am reusit ca de-a lungul celor cateva zile sa traim mai multe experiente deosebite, dar si cateva premiere in viata noastra, cum ar fi lansatul de lampioane sau inotatul intr-o piscina in toiul noptii, dar si o seara romantica pe malul marii, unde am baut cea mai buna sampanie din lume, alaturi de muzica, sunetul valurilor, nisipul rece, dar si cafeaua fierbinte bauta in fata rasaritului de soare.
A descrie felul in care ne relaxeaza acest loc este aproape imposibil, dar cu siguranta pentru mine reprezinta locul ce ma incarca pozitiv la cote maxime, ce ma face sa-mi regasesc zambetul, bucuria de a trai si dorinta de a fi fericita. Devin copil, ma simt femeie si nu-mi mai pasa de miile de prostii care ma streseaza zilnic. Brusc, toate problemele devin extrem de mici si inofensive si nu le mai vad ca pe niste piedici de netrecut, ba din contra.
Am profitat din plin chiar si de orele ultimei zile, asta pentru ca am invatat, de-a lungul timpului, sa nu mai sufar pentru ca se termina un concediu sau plec dintr-un loc. Asadar, nu m-a acaparat deloc tristetea, ba din contra, am zambit si m-am relaxat. In definitiv de ce sa fiu trista? Cand plec de acasa sunt trista? Nu, pentru ca stiu ca ma intorc. Asadar, cand plec din locurile de suflet, unde ma simt extraordinar, nu sufar pentru ca le consider casa mea si stiu ca ma voi reintoarce. Cat mai des posibil, chiar!